Tabla de Contenidos
Erik Erikson (1903-1994) a fost un psihanalist german care a propus teoria dezvoltării psihosociale. După ce a studiat cu celebrul neurolog Sigmund Freud, a emigrat în Statele Unite, unde a fost membru al Clinicii de Psihologie Harvard și al altor institute.
Contextul teoriei dezvoltării psihosociale
Înainte de Erikson, Freud a prezentat teoria dezvoltării psihosexuale. Conform acesteia, sexualitatea se trezește în timpul copilăriei și se construiește în etape în care diferite zone ale corpului oferă gratificare individului prin dotarea cu o energie care caută plăcerea; această energie este cunoscută sub numele de libido . La rândul său, Freud a propus trei „entități” care explică personalitatea ființelor umane: id-ul, eul și supraeul.
- Id- ul se deplasează de la principiul plăcerii imediate. Se dezvoltă în primii doi ani de viață.
- Sinele reflectă asupra consecințelor actelor și comportamentelor dezinhibate . Se dezvoltă de la vârsta de doi ani.
- Supraeul este rezultatul socializării, al internalizării normelor sociale și al respectării regulilor morale .
Luând aceste elemente, în teoria sa a dezvoltării psihosociale, Erikson a subliniat aspectele sociale ale fiecăreia dintre etapele ridicate de Freud. În acest scop, el a lărgit înțelegerea „Eului” ca o capacitate de organizare a individului care îl împuternicește să rezolve crizele în contextul său. În plus, el a integrat dimensiunea socială cu dezvoltarea psihosocială, a explicat formarea personalității de la copilărie până la bătrânețe și a explorat impactul culturii, societății și istoriei asupra dezvoltării acesteia.
Caracteristicile teoriei dezvoltării psihosociale
Teoria lui Erikson organizează dezvoltarea întregului ciclu de viață în opt etape ierarhice; fiecare etapă integrează nivelul somatic, psihic şi etico-social şi principiul epigenetic.
- Nivelul somatic se referă la dezvoltarea funcțiilor biologice.
- Nivelul psihic se referă la experiențele personale în relație cu „eu”.
- Nivelul etico-social include cultura individuală și de grup, etica și spiritualitatea, exprimate în principii și valori sociale.
- Principiul epigenetic presupune ca persoana sa se dezvolte conform dispozitiilor si capacitatilor sale interne si ca societatea sa participe la acest proces prin relatii semnificative, principii sociale si ritualuri care leaga sau dezlega indivizii.
Acum, pentru fiecare etapă, Erikson a atribuit o criză psihosocială care marchează trecerea de la o etapă la alta și implică tensiunea dintre forțele sau potențialitățile individului (numite forțe sintonice ) și defectele sau vulnerabilitățile acestora (numite forțe distonice ). Astfel de forțe influențează dezvoltarea principiilor sociale, ritualurilor, proceselor afective, cognitive și comportamentale ale oamenilor.
Ținând cont de cele de mai sus, atunci când un individ găsește soluția la criză, se naște în el o virtute specifică pentru etapa în cauză; când nu rezolvă criza, creează un defect sau o fragilitate specifică etapei respective. Următorul tabel rezumă crizele pentru fiecare etapă și forța psihosocială care este declanșată.
Etapele dezvoltării psihosociale
încredere versus neîncredere
Această etapă se dezvoltă între 0 și 12-18 luni. Forța sintonică este încrederea care vine din bunăstarea fizică și din sentimentul de a fi primit și iubit prin îngrijirea părintească. La rândul ei, o forță distonică este neîncrederea, care se dezvoltă atunci când aceste nevoi nu sunt satisfăcute, ceea ce produce un sentiment de abandon.
Când individul realizează rezolvarea crizei, încrederea vs. neîncrederea, în el iese speranța care va da sens vieții sale și îi va da sens afectiv, social și spiritual.
autonomie versus rușine
Această etapă se dezvoltă între 2 și 3 ani. Forța sintonică este autonomia, care se întărește datorită unor procese precum maturizarea musculară și capacitatea de exprimare orală, care conferă subiectului libertate fizică și verbală. La rândul ei, forța distonică este rușinea care provine dintr-un sentiment excesiv de încredere în sine și lipsă de autocontrol, care generează nesiguranță și invalidare.
Echilibrul dintre încrederea în sine și rușine este important pentru dezvoltarea conștiinței morale, a simțului legii și a ordinii, solidaritate și comportamente altruiste. Cu toate acestea, în timpul formării simțului dreptății, acesta poate cădea într-un ritualism distorsionat (adică permisiv sau rigid), care duce la legalism.
Când individul realizează rezolvarea crizei autonomie vs. rușine, crește în el voința de a discerne și de a decide, astfel încât să înțeleagă ce își poate dori liber să fie.
inițiativă versus vinovăție
Această etapă se dezvoltă între 3 și 5 ani. În această perioadă, individul descoperă sexualitatea și își îmbunătățește abilitățile locomotorii și orale. De asemenea, pune bazele identității tale de gen și pentru a-ți exprima sentimentele. Forța sintonică este inițiativa care se naște la dobândirea acestor învățări psihosexuale, cognitive și comportamentale; forța distonică este de vină pentru eșecul acestui proces.
Echilibrul dintre inițiativă și vinovăție este esențial pentru dezvoltarea conștientizării morale și a relațiilor afective sănătoase. Când individul ajunge la rezolvarea crizei de inițiativă versus vinovăție, apare în el dorința de a acționa pentru a fi ceea ce își imaginează că va fi. În acest sens, ritualizarea provine în principal din joc, care simulează roluri și funcții sociale.
harnicie versus inferioritate
Această etapă se dezvoltă între 5-6 și 11-13 ani. Forța sintonică în această etapă este harnicia – cunoscută și sub denumirea de „industrie” – pentru formarea viitorului profesional, productivitatea și creativitatea. Pe de altă parte, forța distonică este sentimentul de inferioritate care decurge din incapacitatea de a fi productiv, creativ și competent.
De rezolvarea crizei de harnicie versus inferioritate depinde sentimentul de competenta si de participare la productivitatea societatii. Această dezvoltare trebuie însă însoțită de creativitate, imaginație și gratificare, pentru ca, pe viitor, să nu ajungă să îndeplinească sarcini dezintegratoare și formaliste.
Identitate versus confuzie de rol
Această etapă se dezvoltă între 12 și 20 de ani. Forța sintonică este identitatea de la psihosexual (prin construirea de relații de încredere și loialitate), ideologic (prin asumarea valorilor unui grup), psihosocial (prin participarea la mișcări sau asociații), profesional (prin înclinarea către o vocație) și culturale (prin consolidarea experienței lor culturale și întărirea sensului spiritual al vieții). Pe de altă parte, forța distonică este confuzia identității.
Când subiectul depășește criza de identitate versus confuzie, în el apare credința și înțelege că el este cel care poate crede cu credință. Această rezoluție oferă, de asemenea, o viziune asupra lumii ca fundament al unei viziuni personale asupra lumii. Cu toate acestea, într-un efort de a depăși confuzia lor, persoana se poate alătura formelor ideologice totalitare.
intimitate versus izolare
Această etapă se dezvoltă între 20 și 30 de ani. Forța sintonică este intimitatea care duce la alegerea partenerilor de dragoste și de muncă, să se simtă înrudit cu grupurile sociale și să construiască forța etică de a fi fidel acelor legături. La rândul ei, forța distonică este izolarea afectivă, ceea ce duce la individualism și egocentrism. Echilibrul dintre aceste două forțe promovează iubirea și împlinirea profesională; de asemenea, capacitatea de a se angaja față de cauze și oameni.
La depășirea crizei de intimitate versus izolare, dragostea, dăruirea și donația către ceilalți se dezvoltă în individ, astfel încât să înțeleagă că „suntem ceea ce iubim”. Cu toate acestea, pot avea loc ritualizări dezintegrative precum elitismul, narcisismul și snobismul.
Generativitate vs stagnare
Această etapă are loc între 30 și 50 de ani. În această etapă, generativitatea ca forță sintonică constă în îngrijirea și investiția în pregătirea noilor generații, care include efortul de a îmbunătăți știința, tehnologia și creativitatea pentru bunăstarea descendenților. La rândul ei, forța distonică este stagnarea, adică sentimentul de infertilitate personală și socială.
Când individul depășește criza generativității versus stagnare, în el ies la iveală virtuți precum grija, dragostea și caritatea. Dacă criza prevalează, pot apărea comportamente narcisiste sau autoritare din cauza utilizării exagerate a puterii generative prin impunere asupra vieții familiale, profesionale sau ideologice a altora.
integritate versus disperare
Această etapă apare după vârsta de 50 de ani. Forța sintonică este integritatea, astfel încât adultul își redefinește comportamentele și sentimentele în lumina valorilor și experiențelor. Prin urmare, persoana se confruntă cu acceptarea de sine, integrarea tuturor forțelor sintonice, experiența iubirii, convingerea înaintea stilului său de viață și încrederea în ceilalți. La rândul ei, forța distonică este disperarea, produsul lipsei sau pierderii acelei integrări.
Când adultul depășește criza de integritate versus disperare, el dezvoltă înțelepciunea ca forță de bază, ținând cont că aplică cunoștințele acumulate în timpul vieții, emite judecăți corecte și este capabil de dialog reflexiv. Dacă criza nu este depășită, aceasta duce la frică de moarte, deznădejde și dispreț.
Considerații suplimentare despre teorie
Unii autori în timp ce analizează, în ceea ce privește teoria dezvoltării psihosociale, aceasta:
- Consideră că bărbații și femeile au diferențe de personalitate din cauza diferențelor biologice.
- Implică un „eu” puternic ca cheie a sănătății mintale, astfel încât individul să dea o rezoluție pozitivă dând prevalență forțelor sintonice asupra celor distonice.
- El atribuie inconștientului o forță fundamentală în formarea personalității.
- Susține că societatea modelează modul în care oamenii se comportă.
Surse
Bordignon, N. Dezvoltarea psihosocială a lui Eric Erikson. Diagrama epigenetică adultă . Revista Lasallian Research, 2(2): 50-63, 2005.
Dunkel, CS și Harbke, C. (2017). O revizuire a măsurilor etapelor de dezvoltare psihosocială ale lui Erikson: Dovezi pentru un factor general . Journal of Adult Development, 24(1): 58-76, 2017.
Maree, JG Teoria dezvoltării psihosociale a lui Erik Erikson: privire de ansamblu critică . Early Child Development and Care, 191(7-8), 1107–1121, 2021. doi:10.1080/03004430.2020.1845163
